Trăim istoria și împlinim profeții,
iar cronicarul se retrage-n cort
ca să așeze-n cronici "trupul mort."
Dar cum să scrii tu, om, povestea vieții?

Câte izvoare interdependente
fac un ocean? Le poți tu număra?
Nu. Numai DUMNEZEU ne poate da
istoria celor șapte continente.

Pe cărăruiri, prin vaduri și meandre,
văd răsărind din slove ce se șterg
un brav stegar pornit din Wittenberg,
dintre cădelniți vechi și policandre.

Îl văd cum scormonea în pagini sacre,
în Pavel, în Ioan, în Habacuc.
Iar beznele stăteau pe el buluc:
concilii, ritualuri și masacre.

Călare ca un cavaler cu-armură,
dând iureș printre vase de-alchimist,
el căuta cu înfrigurare pe CRIST
în tainicele texte din Scriptură.

Posteritatea rece înțelege –
Da, Luther a pornit vizionar
și-a regăsit un sens pierdut spre Har;
salvare prin credință, nu prin Lege!

O luminiță doar. Abia văzută.
Dar un opaiț, chiar palid, e de-ajuns
ca să-ți arate drumul cel ascuns
ce duce spre lumina absolută.

L-au osândit sever la Worms prelații.
Și astăzi îl condamnă cei subțiri:
„O, ce vulgaritate-n convorbiri!
Ce violență-n scris, în declarații!”

Contemporani, vă știu severitatea,
dar nu luați istoria-n răspăr.
El, Luther, ne-a adus un adevăr,
chiar dacă n-a adus deplinătatea.

Iar dacă tu ești smuls din valea morții,
să știi că el te-a ajutat să sui.
Iar violențele nu au fost ale lui,
le-a supt ca laptele din evul nopții.